Ce știu tinerii din Timișoara, care în ’89 nici nu erau născuți, despre Revoluția română

Ce știu tinerii din Timișoara, care în '89 nici nu erau născuți, despre Revoluția română
Publicat: 17/12/2017, 19:26
Actualizat: 02/10/2018, 17:18

Diana Corina Dobrilă are 29 de ani și s-a născut în Timișoara. În Decembrie 1989, tânăra avea un an, astfel că a aflat din poveștile părinților sau din documentarele văzute la televizor ce s-a întâmplat în timpul Revoluției Române, când peste o sută de oameni și-au pierdut viața pe străzile orașului în timp ce strigau „Libertate” și „Jos Ceaușescu”.

„Aveam un anișor la Revoluție. De la televizor am aflat ce s-a întâmplat atunci, de la părinți, care au încercat să-mi explice și mie. Am sperat că se va schimba ceva în țară, să fie mai bună, fără minciuni, fără corupție. Din păcate, nu cred că a meritat toată această jertfă. Se spune că în viață totul se întâmplă cu un scop și tot timpul o să merg pe premiza asta. Noi acum ieșim pentru ei, pentru cei căzuți”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Diana Corina Dobrilă, care a participat, în acest sfârșit de săptămână, la un marș în memoria eroilor Revoluției, la Timișoara.

Soțul Dianei, Alexandru, s-a născut în 1991, și spune că a aflat ce s-a întâmplat în timpul Revoluției din Decembrie 1989 de la părinți, care i-au spus că au murit și multe persoane de vârsta lui.

„Din spusele părinților mei am aflat că au murit mulți tineri de vârsta mea la Revoluție și tocmai de asta ies în stradă în fiecare an, pentru a nu uita faptele lor. Ar fi păcat să fie uitate și sper ca în fiecare an, atunci când ies, să fiu cu un gând mai bun, cu o speranță mai mare de a fi mai bine. Nu cred că a meritat sacrificiul eroilor, pentru că suntem conduși, în mare parte, tot de comuniști, dar sub altă denumire. Dacă după Revoluție s-ar fi reinstaurat monarhia, cu siguranță ne-ar fi fost mai bine în ziua de astăzi, însă timpul nu e pierdut chiar și acum”, a explicat Alexandru Dobrilă.

De asemenea, Robert Mândrea, care este născut în anul 1998, la Timișoara, a precizat că „ne-am câștigat libertatea” în urmă cu 28 de ani.

„În Decembrie 1989 ne-am câștigat libertatea, în primul rând. Totul a pornit din Piața Maria, oamenii au plecat în marș spre Piața Operei, iar de acolo știm toți ce s-a întâmplat. Suntem liberi, cred că asta e cel mai important, nu am mai fost sub supremația comunismului”, a declarat Robert Mândrea.

Ioan avea șapte ani în anul 1989 și spune că își amintește și acum că a văzut Timișoara „ciuruită” după manifestările din stradă din luna decembrie.

„Ca mulți părinți care au încercat să-și protejeze copiii, eu am rămas în casă în zilele respective și îmi aduc aminte foarte bine că pe Europa Liberă, persoana care vorbea povestea în lacrimi. Ceea ce ca și copil să-ți aduci aminte asemenea chestiuni e destul de impresionant emoțional. Știu că după câteva zile am fost și am văzut orașul ciuruit. După care în fiecare an am încercat să aflu tot mai multe despre ce s-a întâmplat la Revoluție. A meritat tot acel sacrificiu, doar că alții au preluat puterea, aia e problema”, a povestit Ioan Popovici.

Pe 17 decembrie, la Timișoara este zi de doliu în memoria primilor 66 de eroi care au murit în timpul Revoluției din Decembrie 1989. În această zi, toate instituțiile și autoritățile publice din Timișoara au arborat drapelul României în bernă.

La Timișoara au murit, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, aproximativ o sută de persoane. Potrivit reprezentanților Asociației „Memorialul Revoluției”, au fost 73 de morți și 296 de răniți în perioada 16 – 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morți și 77 răniți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×